Inocenta furata

Intr-o societate... ca a noastra, viata omului de rand, intr-un anume sens, devine mai comoda. Isi baga piciorul in toata participatiunea civica, se retrage intr-un cocon microsocial, anuland orice speranta de onestitate investita public. Oricat de prost ai fi si tot iti dai seama, poate cam tarziu, ca esti luat ca atare...Unii o numesc manipulare, altii pseudotranscenderea inspre adevar...Dar cei mai multi nici nu-si mai bat capul s-o explice. O considera naturala...

Mintea omului are nevoie de modelare...Au demonstrat-o, prea bine poate, mai intai preotii, apoi filozofii urmati, intr-o ipostaza usor confundabila, de psihologi. Plusul, in valoare umana, adus de acestia, este de necontestat. Cu totii si-au  dorit un om mai bun.

Cu timpul, prin determinari greu de imaginat, societatea umana a zamislit un alt soi de purtator al cuvantului. Un specialist in modelare. Spre deosebire de alte bresle, acesta din urma nu se multumea doar cu influentarea sporadica a unor persoane sau grupuri. Isi dorea controlul absolut al maselor. Un soi de modelare devastatoare pentru mintea neexersata a bietului om de rand.

Intai li s-a indus iluzia dreptului. Intr-o a doua etapa au fost elaborate numeroase strategii, prin care presupusele drepturi le-au fost incalcate. Scenariul standard: vinovatii sunt cautati de fiecare data, chiar prinsi din cand in cand dar lesne eliberati in masura in  care, treptat, instantele constata incalcare altor drepturi mult mai personale.

Intr-o ultima faza, a procesului de modelare, a fost scos din asternuturi murdare si proiectat pe marea scena a natiunii, politicianul. Instrument ocult, purtator de contradictii angoasante, reflexie a castei puternic propulsante la acel moment. De regula apar cronologic, in momente cu semnificatie majora pentru dinamica resurselor natiunii si intodeauna, cei dinainte sunt de invinovatire absoluta.

Pe mealeagurile noastre acest sistem de modelare prin disimulare  a fost promovat inca de la marea rocada. Initiatorul  miscarii, aflat acum in pragul celor vesnice, inca mai tulbura si astazi unele minti erudite.

De-a lungul anilor, prietenii poporului au cam uitat reteta originala. Au devenit rigizi, comozi si nesimtiti. Nici macar nu se mai obosesc sa-si schimbe forma mesajului.

Numai ca, dupa atatia ani, pana si  noi, oamenii de rand, ne-am cam prins cum sta treaba. Am obosit sa tot privim cum scumpii nostri aparatori se scarmana intre ei dar pe spinarea noastra.

De la o vreme, desi timid, unii incep sa spuna cum ca si ceilalti sunt  totuna.

Povata in sarcasm.

Sa fim mandri de timpul nostru!

Invatati! Voi sunteti viitorul! Prin voi, tara va fi mai ...

Dragul meu profesor s-a pensionat de mult...Eu am crescut maricel si inca mai astept sa fiu mandru de timpul meu....

Never ever after..

...si nu mai credea in nimic. Parea infrant.
Dar, ca in toate basmele, intr-o zi ii aparu Ea...
Ce pacat ca...

Confesiunea unui pacalit de spiridusi...

Deschid pagina un pic mai tarziu...

A trecut Craciunul.....

O sarbatoare care, religios, nu-mi mai spune nimic.

Dar imi plac la nebunie accesoriile ramase...Peste tot mii de licurici si zvon de Mos Craciun.

Imaginea de film, cu familia numeroasa adunata in jurul bradului, actioneaza ca un energizant asupra noastra...

De regula se intampla intre cei dragi si de obicei se mananca bine...

La televizor, doar stiri vesele, cu multe retete pentru masa de Craciun...Din cand in cand, totusi, mai arde cate o casa sau moare cineva important...Prin magazine, zbenguiala mare.  Pe strazi, tresar batranii prin fum si pocnitori. Gospodinele in case isi pun cu sarg ce-au mai frumos pe masa. Itite pe la geamuri, scutura de zor toale si stergare...

Eu stau prin casa lenes, alunec pe covoare...Ea-i harnica si-i bine. Suntem doar noi cu cainele si pestii..O fi si la ei Craciunul?  La urma urmei, nu toti suntem egali in fata Lui? Si-mi spun ca poate ar trebui sa mai trec pe la vreo biserica...Sa ma spovedesc vreunui popa, catolic....Si ce sa-i povestesc? Ca-s pacatos? Daca eu stiu asta, cu siguranta stie si el...Nu prea mai cred in popi..Am crezut doar intr-unul cam pana pe la 12 ani...E drept, pe atunci, eram si eu convins ca marile mele patimi imi puteau fi iertate chiar si printr-un popa...Lucrurile sunt mult mai complicate si pacatele mult mai mari acum...Cu greu suportam slujbele mari. In biserica noastra, alba si goala, brazii inalti cu miros proaspat de rasina erau o incantare pentru mine. Din considerente ecologice, evidente pentru mine acum, preotul a renuntat la ei...La slujba din Ajun iubeam procesiunea de final. La cuvantul batranului preot dadeam cu toti navala si inconjuram biserica de trei ori, in lumina palpaita a lumanarilor, aprinse deja de babele mai cucernice din sat. Si atunci am aflat ca-mi place miscarea si ca niciodata n-am sa ma pot opune acestei tentatii. Motiv pentru care mi s-a parut un adevarat calvar si scoala...

Doar amintiri...Cu toate ca nimic nu m-ar putea opri s-alerg spre satul meu, cu biserica alba, stiu ca nu va mai fi la fel. Pentru a putea simti din nou acele lucruri sfinte imi trebuie mintea mea de copil, dar care nu mai sunt...Ar trebui sa ma intorc in timp...Acum Craciunul a devenit o treaba de... adult. Si Craciunul parea mai...alb cu zapada din belsug. Ma uit pe geam si nu-mi prea vine a sarbatoare. Adevarat, suntem victimele propriilor noastre asteptari.

Eterna dilema...Si daca totusi exista??? Simboluri precum cel al Mosului(alturi de reni), au un ecou puternic in sufletul nostru. Cu siguranta nu cred in miracole de Craciun. Dar...O credinta puternica si dorinte clare pot face minuni. Trebuie doar sa stii ce-ti doresti cu adevarat. Si daca pentru tine Craciunul e un timp al dorintelor, trimite-le si crede ca cineva le va asculta. Cu siguranta trebuie ca macar tu sa ti le auzi. Sa le spui cu voce tare si undeva in univers, un punct se va misca, doar pentru tine. Chiar si de Craciun sa ne invartim in jurul cozii...Trebuie sa stii ce vrei, presupunand autocunoastere...Si mai trebuie sa crezi cu tarie ca ce-ti doresti se va implini. Sa crezi in tine si sa investesti incredere in ceilalti de langa tine. Chiar si intr-un Mos Craciun rotofei si cel mai probabil, lenes...

Cred despre Om ca este un mare animal. Dar un animal care-si poate face viata mai frumoasa. E un animal frumos, capabil de magie. Un animal foarte norocos.

Cum toate sunt doar in capul nostru!!! Fericit cel ce crede...In Iubire sau Craciun, Miracole sau Predestinare. In el si-n ceilalti. Cu mintea noastra putem crea minuni sau narui palate.

Mi-as putea dori de Craciun liniste... Dar ce sa fac cu ea? Sunt ca spiridusii lui Mos Craciun: moracanos si in continua miscare...Doar ca la mine dinamica nu are nicio metoda. Ma misc la intamplare.

Comertul de Craciun are un iz de fantastic. Mai mult, ce-i drept, prin enorma cantitate de produse decat prin farmecul lor. Putem presupune, totusi, ca-i adevarata reflectare a puternicei inclinatii omenesti inspre a darui. Doar ca, atunci cand ai atatea optiuni la indemana, pierzi prea mult timp pe comparatii.

Pentru a nu se pierde in timp, odata cu tenebroasa evolutie a speciei umane, Mos Craciun  a tinut pasul cu succes, chiar daca accesoriile sale nu mai seamana cu ce mai primeam noi prin copilarie. Sa nu uitam ca prin 1320, iarna, Mosul aducea copiilor cuminti fructe de padure, piei tabacite sau fluturi uscati. Cum i-ar tresalta inima unui bland copilas, din generatia IT - High speed, daca de sub perna, dimineata, i-ar veni mirosul iute-intepator al unei blani de nurca proapat scoasa de la sare....

Craciun Fericit!!

Avem fiecare un soi de ideal de... viaţă cu care, probabil, nu ne naştem, dar ni-l construim începând cu nu ştiu care vârstă. Una nu foarte tarzie, preferabil. Ar fi dezastruos sa traiesti fara idealuri...Doar esti om, ce naiba! Poate la inceput nu-ti place, nu-l vrei sau nici macar nu-i al tau. Dar asta e...Il ai si gata... Mergi inainte! Si cum idealul este o... proiectie... tot alergi ca prostul sperand orbeste ca urmeaza a ti se intample ceva magic...

 The end!

Poveste.

In acea dimineata cafeaua n-a mai fost buna. Slaba, fara zahar, ca o zeama calaie. Auzise candva ca asa cum ti-e cafeaua dimineata, iti va fi si ziua. Si avea motive sa fie ingrijorat peste masura. Suferea de o boala grea care, totusi, il lasa in viata pentru mai multi ani. Suferindul trecea si printr-o vesnica tortura: nu stia nici daca sa traiasca din plin, necunoscand cand o sa moara, nici daca s-astepte linistit sa-i vina ceasul.

 Ducea o viata sovaielnica. O zi traia din plin, de parca intreaga lume ii apartinea, iar in urmatoarea  se trezea stins, ca un carbune prins de ploaie. Cu toata stradania, nu reusea bietul om sa prinda macar doua zile linistite. Era limpede ca, noaptea, ceva ii tulbura somnul si visele. Un timp se hotara sa stea de veghe. Atunci isi gasea de treaba pana dimineata. Citea din cartile lui vechi, convins ca doar asa isi poate tine mintea limpede, facea plimbari lungi sau randuia prin casa. In multele nopti nedormite inventase adevarate clasificatii cu toate ganganiile de prin casa si dimprejurul ei: broaste de apa si de mal, soareci cu guler, cu coada despicata sau urechi patate, caini si pisici,  bufnite, randunele sau vrabii in toate culorile. Dar cel mai mult iubea fluturii de noapte, in culori pale si aripi grele ca de matase.

Dar, de fiecare data, inspre dimineata, stors de vlaga, cu ochii obositi, adormea. Trezindu-se mereu ca dintr-un cosmar cuprins de teama si intrebator... Isi dorea cu tarie sa stie cum ar putea ca ziua buna de ieri sa continuie si-n urmatoarea. Cine sau ce se facea vinovat de starea lui sufleteasca din fiecare zi? De ce nu putea fi la fel zi de zi, pana la moarte?

Indelungi frmantari si cutremuratoare dureri i-au trecut pragul casei.

Zilele se scurgeau, trupu-i imbatranea, dar raspunsul intarzia s-apara.

Sa tot fi trecut vreo 40 de anotimpuri reci...

Livada inghetata astepta sa-i cada prima zapada. Focul din vatra inca mai arunca prin casa limbi ascutite. In asternuturile reci omul nostru se zvarcolea de parca ar incerca s-ajunga la mal dar nu stia sa-noate. Parea epuizat, abia tinandu-se la suprafata apei. Dupa un timp, cu un oftat adanc, isi lasa bratele sa-i cada si se linisti. Dormea adanc in casuta vesela de tara, cu livada de meri si gard inalt.

Cand se trezi, era vesel...Isi simtea trupul mai vanjos si indemanatic. Incepu sa cante turnandu-si cafeaua. O cafea neagra, cu mult caimac, asa cum ii placea mai tare. Nu-i mai pasa daca afara e soare sau nu, de-i iarna sau vara sau cum sa se imbrace pentru targ. Nici la boala nu se mai gandea...Nu se mai intreba de ce e vesel si nu trist sau cat o sa-l mai tina starea asta.  Iesi din casa lasand usa larg deschisa...

Era cuprins de o singura mare certitudine: in somn, pentru un ceas sau doua, mintea lui se cufundase in abis. Si a gustat sarmanul un pic din linistea de dupa...Iar azi se simtea la fel ca ieri....

Sunt foarte posesiv. Atat de posesiv incat as vrea sa am totul, oricand, cu mine. Evident, sunt lamentabil. Bine macar ca-s cat de cat onest.

Profunzimea zilelor recente m-a facut sa-mi reconsider maniera foarte personala de intrezarire a  nuantelor existentei mele parsive. Un parazit se-ntreaba in fiecare dimineata cum sa-si mai stoarca, la limita epuizarii, gazda. La fel si eu cu viata mea. Fara un sens clar asupra ei, incerc sa-i caut un dram de adevar in fiecare zi. Asa ma tarasc ca o rama prin noroi doar, doar voi da de iarba. Sunt zile in care simt mai mult decat stiu si zile in care doar cred...

O maimutica tare simpatica imi vorbea astazi despre beatitudine. O stare plina de relaxare si ganduri bune pentru toata lumea. O fi fost high? Nu!! E doar o maimutica  nostima care, desi nici pe departe la varsta intelepciunii, a decoperit bucuria lucrurilor simple facute cu toata dragostea.

De prieteni ai nevoie tot timpul. Eu unul sunt cam pustnic de felul meu si din asta cauza prefer prieteni putini si buni. Prin urmare, solicit exclusivitate la sentimentele lor si ofer la randu-mi primordialitate in ganduri si simtire. Ranit am mai fost zilelea astea afland ca sunt la sufletul lor doar unul dintr-o duzina...Prietenul meu cel mai bun? Inca nu cred ca l-am descoperit...Si asta pentru ca zona mea rezervata prietenilor a ramas infantila...Sau mai bine zis blocata undeva in copilarie, cand cel mai bun prieten al meu era doar unul si impreuna faceam tot felul de dracovenii damnabile in toate religiile si numai de noi stiute....

Moleseala.

O zi obisnuita de vara. 
Undeva departe. 
Pe o campie linistita. Doar iarba, o vaca si un bondar. 
Vaca rumega puturoasa.  Bondarul  bazaie intruna in jurul cozii.
Vacarul coboara scarpinandu-se din caruta. Duce o galeata...
Vaca nu mai rumega. Bondarul bazaie in alta parte.
Mana aspra stalceste pulpa murdara. Laptele cald umple cu zgomot galeata ruginita...
..........................................................................................................
Caruta pleaca. 
Praful coboara. Vaca rumega... Bondarul bazaie... Adie vantul.

Lectie

Mi-am ales cu mare atenţie locul...

Sub salcia deasă, la umbră, pe malul râului... 

Stare sufletească potrivită...

Un pic supărat, uşor nostalgic, poate ameţit de prea mult soare şi ceva bere neagră.

Determinat să aflu...

Hotărât să înţeleg...

Să sfărâm enigma mai repede ca alţii, cât încă tânăr şi cu dorinţă de foloase încă un număr de ani...

................................

...................................

După nu multă vreme.....Cu fundul amorţit, căscând greu...

N-am aflat nimic...

Poate că trebuie să treacă anii...Să-ţi trăieşti viaţa...Să suferi.....Să iubeşti....Şi-apoi să afli. 

Încredere

Pe undeva ne duc paşii...
Surâsului i-e dat să-i iasă. De fiecare dată...
Din amintiri nu trăieşti....Doar le faci...
Prin flori nu calci, te strecori...

Mirare!

Ce-i măi în capul tău?
Şi aşa te aventurezi într-o complexă activitate de autoanaliză.
Rodnică...
Cu rezultate palpabile, măsurabile şi aplicabile în viaţa prezentă.
Ce-ţi vine spre autoanaliză?
Mai nimic...
Tră' să mă gândesc...
Se vorbeşte despre  oameni, cred, apţi înspre a-şi exprima clarificări în mai toate...Cu răspunsuri certe la marile întrebări...Cine eşti? Ce-ţi doreşti? Ce iubeşti? Ce te face fericit? Unde vrei s-ajungi?...Sau până unde...
Trebuie să recunosc că mai degrabă bâjbâi decât cunosc răspunsul la astfel de întrebări...
Problema n-ar fi răspunsul la o singură întrebare ci faptul că-mi apar toate deodată...Şi toate cer răspunsuri clare...Şi asta pentru că răspunsul uneia dă răspunsul celorlalte...Sau mai degrabă există o singură mare întrebare cu un singur adevărat răspuns...
Bla...

Despre curaj și alte îndeletniciri morale....
Un soi de detașare!
 Când unul poate aprecia obiectiv oportunitatea unei decizii...

Vasile hotărî într-o zi că n-o mai iubește pe Măria și pleacă cu Ileana pe Siret la vale. Maria de supărare a luat toporul ş-o spart pridvorul făcut de Vasile după nuntă.


And they lived happily ever after.